Sarbatori

 

Craciunul
ind_nasterea_domnului_2_l32

La data de 25 decembrie a fiecarui an, crestinii sarbatoresc Nasterea Domnului, sarbatoare denumita in popor si Craciun. Inainte de secolul V, Nasterea Domnului se serba odata cu Botezul Sau, pe data de 6 ianuarie. In jurul anului 375, data a fost mutata pe 25 decembrie de catre Biserica din Antiohia si, treptat, aceasta s-a raspandit in intreaga crestinatate.

Prin serbarea Craciunului, se crede ca s-a inlocuit ziua de venerare a zeului pagan Mithra, insa multi istorici afirma ca Nasterea Domnului a fost sarbatorita inainte de comemorarea zeului. Pe langa festivitatile inchinate zeului pagan, sarbatoarea de Craciun a inlocuit si sarbatorile solstitiului de iarna, Saturnaliile si Juvenaliile care faceau parte din sarbatorile de iarna.

In ziua de astazi, data de 25 decembrie este zi de bucurie in comunitatea crestina, fiindca este ziua in care s-a nascut Mantuitorul, zi care marcheaza reinnoirea cultului crestin, si totodata care reaprinde flacara sperantei in sufletul fiecarui credincios.

Pastele
invierea-domnului2

Cu o durata de 40 de zile, Pastele este sarbatoarea fundamentala pentru crestinism, fiindca comemoreaza Invierea Domnului la trei zile dupa rastignirea Sa in Vinerea Mare, considerata cea mai mare si importanta minune a lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu.

Nu este o sarbatoare cu data fixa, ci se schimba de la an la an si difera, de cele mai multe ori, de data catolicilor. Data se alege in functie de doua fenomene astronomice: echinoctiul de primavara si luna plina, insemnand ca Pastele se serbeaza in duminica imediat urmatoare noptii cu luna plina de dupa echinoctiul de primavara.La 40 de zile de la serbarea Invierii Domnului, intr-o joi, se serbeaza Inaltarea Domnului.

Sarbatoarea pascala este precedata, in fiecare an, de un lung post, menit sa purifice sufletele crestinilor. Ultima saptamana de post, numita si Saptamana Patimilor, incepe cu Duminica Floriilor si se termina in Sambata Mare.

Buna Vestire sau Blagovestenia
img24-decani2

Ziua de Buna Vestire (Blagovestenia), sarbatorita pe 25 martie, cu 9 luni inainte de Craciun, este o sarbatoare crestina ce comemoreaza vestea pe care Arhanghelul Gavril i-a dat-o Fecioarei Maria, si anume ca il va naste pe Iisus din Nazaret, fiul lui Dumnezeu.Este denumita si Ziua Cucului, deoarece, in acea zi, cucul este vazut ca fiind aducator de vesti sau prezicator al viitorului. In trecut, toti satenii asteptau cu nerabdare glasul cucului, insa era nevoie sa fie indeplinite trei conditii: sa aiba bani la ei, sa nu fie nemancati si sa nu fie suparati. Obisnuiau sa intrebe cucul cati ani mai au pana la casatorie sau chiar pana la moarte, iar fiecare cantare a cucului reprezenta un an. Se mai credea si ca pasarea canta de la Buna Vestire pana la San Petru, cand se ineaca cu orz si se transforma in uliu pana la urmatoarea sarbatoare de Buna Vestire. Tototdata, se spunea ca asa cum va fi vremea de Blagovestenie, asa va fi si de Pasti. In Bucovina, sarbatoarea este tinuta cu mare sfintenie de catre femei. Se obisnuieste sa se faca foc in ograda din fata casei, iar alaturi se pun paine, sare si apa, pentru a manca si bea ingerii, urmand ca painea si sarea sa fie date de pomana.

Rusaliile
pentecost2

La 50 de zile de la Invierea Domnului, intotdeauna intr-o zi de duminica, se sarbatoresc Rusaliile. Sarbatoarea mai este cunoscuta si sub numele de “Pogorarea Duhului Sfant” sau “Ziua Cincizecimii”, tocmai datorita faptului ca ziua comemoreaza coborarea Duhului Sfant asupra ucenicilor Mantuitorului.Au fost initial o sarbatoare agricola a evreilor, apoi ajunge sa fie o aniversare a Legamantului, la 50 de zile de la iesirea din Egipt. Si in traditia crestina Rusaliile au legatura cu Legamantul, fiind o sarbatoare ce incheie Noul Legamant al harului si iubirii, prin pogorarea Duhului Sfant. Sfantul Evanghelist Luca, in “Faptele Apostolilor”, povesteste momentul coborarii Sfantului Duh asupra ucenicilor lui Hristos, sub chip de limbi de foc. In acea clipa, apostolii au inceput sa vorbeasca in limbi straine, necunoscute de ei pana atunci. Dupa aceasta minune, au inceput sa propovaduiasca Invatatura Mantuitorului in diferite limbi, spre mirarea oamenilor din Ierusalim care stiau ca apostolii erau simpli evrei, nicidecum preocupati de studierea limbilor straine.

Boboteaza
boboteaza-botezul-domnului-in-iordan2

La data de 6 ianuarie a fiecarui an, crestinii ortodocsi sarbatoresc Boboteaza, sau Botezul Domnului. Biblia il mentioneaza pe Ioan Botezatorul ca fiind inaintemergatorul lui Iisus, cel care a proorocit venirea Sa. Totodata, Ioan Botezatorul ii indemna pe iudei sa se pocaiasca si sa se spovedeasca inainte de a fi botezati in apele Iordanului. Obsnuia sa spuna ca el boteaza doar cu apa, insa Fiul Domnului, fiind mult mai puternic ca el, va boteza cu Duh Sfant si cu foc. Se spune ca Iisus ar fi venit din Galileea pentru a fi botezat de Ioan. Cand acesta l-a vazut, a spus: „Iata mielul lui Dumnezeu, cel ce spala pacatul lumii”. Dupa aceasta, Duhul Sfant s-a pogorat in chip de porumbel asupra Mantuitorului. De Boboteaza, in orasele sau satele de pe malul unor ape, se obisnuieste sa se arunce de catre preot o cruce sfintita in apele inghetate, iar flacaii curajosi sar in apa pentru a o aduce la mal. Boboteaza reprezinta pentru crestini, pe langga Botezul Domnului, un timp de reinnoire a naturii si o purificare a acesteia de duhurile rele.

Adormirea Maicii Domnului
adormirea-maicii-domnului12

Denumita si Sfanta Marie Mare, sau Uspenia (termenul slav), Adormirea Maicii Domnului este cinstita de ortodocsi pe 15 august in fiecare an.Sarbatoarea comemoreaza momentul in care Fecioara Maria s-a inaltat la cer pentru a fi alaturi de Dumnezeu si de fiul sau, Iisus Hristos. Se spune ca, cu 3 zile inainte, primise veste de la Arhanghelul Gavril cum ca Mantuitorul spusese ca I se va alatura in ceruri. Fara sa mai stea pe ganduri, a mers pe muntele maslinilor pentru a se ruga. Cum urca muntele, toti copacii au inceput sa se inchine in fata ei, ca niste slugi personificate. Dupa rugaciune, a mers inapoi acasa pentru a se ingriji de ea. S-a inconjurat de prieteni si vecini si le-a transmis tot ce auzise de la inger si i-a rugat sa nu se indeparteze de ea. Apoi a aratat doua vesminte pe care trebuiau sa le ia doua vaduve sarace, carora Fecioara Maria le aducea hrana. Dupa ce si-a oranduit toata casa, s-a auzit un tunet si s-au aratat multi nori in fata apostolilor, care au stiut ca trebuiau sa ajunga la casa Maicii Domnului. Dupa ce le-a dat binecuvantarea sa tuturor, si-a dat duhul.